Bărbaţii nu renunţă niciodată!

Cea mai simplă interpretare este cea din titlu. Dacă unul dintre ei îşi pune ceva în cap, mai bine moare decât să renunţe – de-aia şi îi iubim atât, nu?

The Ugly Truth

Un film numai pentru fete. Dacă este vreun bărbat care poate să se uite singur până la sfârşit la acest film, îl rog să-mi scrie, să-l premiez . Deşi personajul care joacă rolul “doctorului” în relaţii este bărbat! El ştie mai bine ca oricine că bărbaţii sunt vânători, că femeile trebuie să facă fiţe – blablabla… Şi o dădăceşte pe fata care îi este producător (el fiind starul emisiunii TV despre relaţii) cum să facă să-l cucerească pe băiatul din vecini. Foarte bune sfaturi. Dau rezultate şi când te prefaci, şi când eşti naturală – dovadă că marele sfătuitor se îndrăgosteşte el însuşi de fata care nu le-avea deloc cu relaţiile…

Ideea cea mai tare a filmului este că nu vei reuşi niciodată să ai o relaţie atunci când eşti disperat să o ai. Iar dragostea e mult mai imprevizibilă decât toate regulile…

Filmul întreg cu subtitrare aici.

The Nothing Box

Domnul căruia îi place scena atât de mult e pastor şi de cele mai multe ori le nimereşte (probabil că nu de-aia). Cea mai interesantă consecinţă pe care o văd în momentul ăsta este legată de autonomia bărbaţilor. Această Nothing Box a lor mă enervează la culme! Aş vrea să am şi eu o Nothing Box! Datorită faptului că ei se refugiază acolo, n-au nicio problemă în a fi singuri. Nu trebuie să facă nimic special ca să uite de noi. Femeile au o natură fundamentală de iederă. Ele nu-şi găsesc liniştea până când nu se încolăcesc în jurul a ceva – de regulă, un bărbat. Dealtfel, scopul din moşi strămoşi al unei femei era să se mărite. Dacă reuşea, era liniştită. Menirea ei era îndeplinită. Dacă nu, tragedie mare. Stigmatul ratării plutea peste ea, săraca fată bătrână. Pe când un bărbat, dacă reuşea să rămână neluat până la o vârstă înaintată, devenea ca un premiu râvnit (în fine, nu prea înaintată totuşi, că şi lor le tremură genunchii mai devreme sau mai târziu…).

Ce să facă o femeie ca să fie autonomă precum un bărbat?

De început

„Te sună? Nu-i răspunde! Îţi dă buzz pe mess? Ignoră! Bărbaţii sunt toţi nişte vânători. Dacă te ştiu leşinată, acolo te lasă! Ascultă ce-ţi spun sau voi rămâne singurul bărbat care nu ţi-a rupt inima în viaţa ta!”  – îmi zice un amic. Dar eu aş vrea ca bărbatul de care m-am îndrăgostit să-mi trimită flori şi inimioare de zece mii de ori de pe zi din proprie iniţiativă, să-i spun de un milion de ori că îl iubesc şi el să-mi răspundă cu acelaşi entuziasm. N-am niciun chef să fac fiţe. Am obosit să mă prefac că nu mă interesează, când de fapt e singurul lucru de care îmi pasă. Şi uite-aşa încep dilemele…

De ce unicul mod în care poţi fi fericită şi împlinită într-o relaţie este să renunţi, de fapt, să ţi-o doreşti? O colegă povestea, zilele trecute, despre compromis. Cât de visătoare sunt să continui să-mi doresc, la respectabila mea vârstă, să trăiesc o iubire ideală? Aş dori să fiu într-o poveste în care să nu fie nimeni frustrat – se poate?

De ce sunt bărbaţii atât de importanţi? De ce stăm ca disperatele priponite de telefon aşteptând să ne sune?