Cât de mult ştii să rămâi tu însăţi într-o relaţie?

8 02 2012

Am cunoscut odată o femeie superbă. Blondă, zveltă, rochia albastră simplă şi elegantă îi punea în evidenţă ochii de aceeaşi culoare. Am stat de vorbă vreo două ore despre viaţa ei – aveam de făcut nu ştiu ce material, dar povestea ei n-am putut să o uit. Se îndrăgostise de un bărbat care mai avea pe cineva. Era, cum s-ar spune, “cealaltă” femeie, amanta. Mult dorita şi visata. Sau cel puţin aşa a reuşit să o convingă el. Au trăit împreună fascinantul început, după care fata a simţit că vrea mai mult. Iubita oficială ştia deja de ea. El le dorea pe amândouă probabil, din moment ce – aflase prietena mea cea nouă mult mai târziu – le convingea în fiecare săptămână că se desparte de cealaltă. Zilele treceau. Şi anii. La un moment dat, frumoasa blondă a rămas însărcinată şi a născut o fetiţă. Erau o familie acum. Rolurile între cele două femei se inversaseră. Ea era “soţia” (pun în ghilimele pentru că de fapt el n-a luat-o niciodată de nevastă), cealaltă amanta. Aveau afaceri împreună, o casă, bani – mulţi – la comun. Munceau cot la cot, aveau satisfacţii materiale, dar relaţia era un calvar. Ea nu se simţea deloc iubită şi acceptată. El era din ce în ce mai distant, ajunsese să o critice din orice. Devenise violent şi descurajator. Ea se neglija. Se îngrăşase, abia mai avea chef să se spele, cu atât mai puţin să se împodobească. Se simţea complet pierdută şi fără valoare. Din fericire, fetiţa creştea şi nu era proastă. Sau avea o intuiţie extraordinară, pentru că de la o anumită vârstă a început să-i servească mamei replicile mai ceva ca un oracol. Îi spunea zilnic că e puternică şi frumoasă, şi mai presus de orice, îi spunea că o iubeşte. Privirea încrezătoare a copilului i-a redat femeii stima de sine pierdută. Încetul cu încetul a început să se trezească  de sub “vraja” lui. N-a fost uşor, pentru că pe cât de acerb era în criticile lui, pe atât de disperat devenea când ea făcea chiar şi cel mai mic pas să se îndepărtaze. Şi-a luat copilul şi plecat în lipsa lui (noroc – spunea ea râzând! – că se mai ducea şi pe la cealaltă), şi o vreme nu i-a răspuns la telefon şi nu i-a spus unde se află. Evident, individul era turbat. A avut nevoie de multă tărie să se sustragă fricii – de necunosut, de el – şi să-şi adune puterile pentru o viaţă nouă. A ajutat-o mult şi mama ei. Şi-a început o afacere de la zero. A avut succes. S-a dus la cosmetică şi la sală. Şi-a recăpătat frumuseţea şi formele, sub privirile copilei care o încuraja în fiecare zi. “Îngerul meu” – îi spunea ea. Şi-a revenit. Într-un târziu, când a simţit că e pregătită, s-a întâlnit şi cu el. Bineînţeles, când a văzut-o transformată, a început să lupte să o recâştige. Prea târziu însă. Ea se eliberase de el. Nu mai aveau nimic de împărţit, şi pentru prima oară era fericită că nu fuseseră căsătoriţi. Nu putea să aibă nicio pretenţie, nici măcar asupra copilului care deja avea 10 ani şi nici nu voia să-l vadă.

De ce v-am spus toată povestea asta? Ca exemplu pentru cât de mult pot femeile să uite de ele într-o relaţie. Natura feminină e croită în aşa fel încât scopul vieţii sale este să se împlinească prin iubire. Tot ce face este să-şi caute iubitul şi alesul, unicul şi neasemuitul. Salvatorul şi limanul. Toată viaţa. Unele îl găsesc aşa cum vor, altele dau numai peste umbre ale sale, altele nu află nici picior de el. Oricum ar fi, toate preocupările lor se înscriu acestui ideal mai mult sau mai puţin mărturisit. Natura feminină e croită să arate, să demonstreze. Să-şi expună calităţile, frumuseţea, hainele pentru a fi văzute şi alese. E extrovertită prin definiţie. Însă, la un nivel mai profund, avem cu toate idealuri pentru noi. Trebuie să fim atente şi să ne dăm seama de ele înainte de a ne lua viaţa pe dinainte când ne sfârâie călcâiele după un bărbat. Pentru că din acel moment eixstă riscul să începem să trăim doar pentru el. Cel mai important nu mai este ce vrem noi, ci ce vrea el. Cum să-i venim în întâmpinare, de ce are nevoie pentru a-şi îndeplini scopurile. Natura feminină are sacrificul în vene. Şi dacă nu are şansa să dea peste un bărbat cu idealuri nobile – un specimen rar – s-a zis cu fericirea.

Pentru că el se plictiseşte. Are nevoie să simtă dificultatea şi recompensa de a avea o femeie. Prin asta se justifică el ca om. Dacă nu a luptat pentru un lucru, nu-l consideră trofeu şi nu-i acordă importanţa cuvenită. De aceea bărbaţii care au adunat deja foarte mulţi bani au nevoie apoi de putere. Cu cât e ceva mai greu de dobândit, cu atât vor aduna mai multă stimă de sine când îl vor avea. O femeie care îl serveşte şi îi stă la dispoziţie e necesară, dar nu mai prezintă niciun motiv de deranj. Devine o entitate presupusă. Din moment ce e acolo, nu mai trebuie să ne batem capul cu ea.

Între timp, femeia suferă. Nu înţelege cum, când ea nu-i iese din cuvânt, când i se dăruie în totalitate, îl pierde. El nu-i mai acordă atenţie, darămite preţuire şi importanţă. Care-i problema? Eu cred că aici este o cheie foarte importantă pentru noi, femeile. Dacă natura feminină ar fi fost făcută să o servească pe cea masculină până la capăt, atunci ea n-ar fi suferit atunci când el nu-i mai dă atenţie. Dar faptul că aceasta se întâmplă, arată clar că femeia mai are ceva de făcut. Ea trebuie să evolueze continuu. Să aibă propriile idealuri, propria direcţie. Ceea ce îl face pe bărbat să-şi piardă interesul este faptul că ea devine statică. Nu se transformă în nimic, şi normal că el nu mai are nimic de făcut acolo.

Sigur că lucrurile nu sunt atât de simple. Majoritatea relaţiilor sunt marcate de atracţia puternică sexuală de la început. Cei doi sunt zguduiţi de o furtună hormonală în faţa căreia cu greu poţi să-ţi păstrezi mintea limpede, am mai scris despre ea aici şi aici. Abia după ce se mai linişteşte se vede cu adevărat despre ce era vorba în relaţia respectivă. Şi tot atunci, din punct de vedere hormonal, mai ales bărbatul se îndreaptă către ceva nou. Ne văităm de hormoni, dar tot noi am vrea să-i ţinem for ever.

Am citit undeva o clasificare a relaţiilor foarte interesantă. Există trei tipuri de parteneri: tovarăşul de drum, sufletul-soră şi sufletul pereche. Asta în ideea că viaţa e o cale, o şcoală în care învăţăm diferite experienţe pentru a evolua fiecare ca entitate de sine stătătoare. Tovarăşul de drum apare pentru a-ţi furniza diferite experienţe care te vor ajuta să creşti, dar care nu e menit să rămână lângă tine. Atât timp cât sunteţi împreună învăţaţi amândoi ce aveţi de învăţat, dar la un moment dat lucrurile vor deveni imposibile. Nu face greşeala să te măriţi cu unul din aceştia dacă vrei să nu ai o viaţă de calvar. Din fericire s-a inventat divorţul. Al doilea tip, sufletul-soră are multe calităţi ale sufletului pereche, îţi aduce multă împlinire dar tot nu e perfect. Dacă ai norocul să întâlneşti unul din aceştia vei fi mult mai fericită decât în primul caz. Asta arată şi că ai evoluat suficient cât să meriţi aşa ceva, desigur. Sufletul pereche e mai mult un fel de ideal, foarte greu de găsit în lumea reală. O reflecţie perfectă a bărbatului interior, o poveste feerică cum nu prea există de fapt.

În orice caz, tipul de relaţie în care te afli arată nivelul la care eşti. Dacă te chinui, e clar. Mai ai de învăţat. Viaţa e o şcoală, trebuie să creştem. Femeile se pierd de multe ori în fantezii şi aşteptări care nu fac altceva decât să le piardă timpul. Am avut ocazia să vorbesc cu persoane care nu se mai opreau din repoşuri, cu toate că eu tot încercam să le spun că ele sunt cele care trebuie să facă ceva, şi asta şi după zeci de ani de relaţie! “Da, dar el uite ce-a făcut”… “Da, dar să facă şi el”… – şi vorbele mele treceau ca apa pe lângă gâscă.

N-o să facă. Sau dacă o să o facă, o să treacă mult prea mult timp. Am citit altundeva că, în clipa în care murim, ne rememorăm întreaga viaţă. În acea clipă. Toţi anii, toate experienţele, toate gândurile prin care am trecut au nevoie de o singură clipă pentru a se derula, în momentul în care trecem dincolo. De ce să mai aşteptăm? Mai bine începem de pe acum. Aşa că dragă femeie, ce-ţi doreşti tu? Care sunt visele tale ascunse, ce comori ascunzi în tine adânc? Scoate-le la iveală de dragul tău, şi ai toate şansele să fii fericită. Dacă mai e şi un bărbat care să se bucure de asta, cu atât mai bine. Dacă nu, oricum ce ai de pierdut?

Scriu pentru femei, din punctul de vedere al unei femei. Mă gândeam să încep cu asta dar probabil că nu e necesar. Majoritatea bărbaţilor nu cred că vor trece de prima poveste din text. Sau poate mă înşel :)





O femeie are nevoie de un bărbat exact atât cât are și el nevoie de ea

31 01 2012

Opriți robinetul cu inimioare roz și vorbele de duh, vă rog frumos. E plin netul de citate despre cum să fii fericit în dragoste. Iei de dimineață o porție motivațională de-asta și te ține până seara când – datorită ei, bineînțeles – ajungi direct în brațele iubitului ideal. În realitate nu e deloc atât de simplu.

Femeile care vibrează când văd așa ceva se împart în două categorii: una care ar face orice să intre în grațiile bărbaților și alta care se întoarce complet împotriva lor. Ambele exprimă aceeași frustrare. Prima nu-și poate găsi împlinirea prin sine însăși și crede că fericirea înseamnă să pui gheara pe un bărbat, iar cealaltă – fiindcă nu a reușit dezideratul primei categorii – face totul să demonstreze că se poate și fără. Și cu cât e mai îndârjită, cu atât e mai frustrată în adâncurile ei.

În tantra am găsit o explicație foarte interesantă referitoare la relații. Există trei faze în dezvoltarea unui cuplu. Prima, numită faza de pătrat, este cea în care el și ea sunt împreună dar încă nu se cunosc. Fiecare îl vede pe celălalt prin prisma propriei sale proiecții. Așa că poți să spui că sunt patru entități implicate: bărbatul, ce crede el despre femeie, femeia și părerea ei despre bărbat. În asemenea relații intră femeile din categoria despre care vorbeam mai sus. Cele care ar tresări la o vorbă de duh gen: Nu fii o femeie care are nevoie de un bărbat. Fii femeia de  care are nevoie un bărbat!

Cu alte cuvinte: “de acum înainte nu mă mai interesează cine sunt și ce vreau, ci cum trebuie să fiu pentru ca un bărbat să aibă nevoie de mine.” Începe să caute să intre în mintea lui, să-i ghicească nevoile și interesele și să le vină în întâmpinare, astfel încât să-i creeze lui o dependență. Poate că reușește, dar aceeași dependență o prinde și pe ea. Pentru că ea de fapt îi aparține lui. Propriile ei dorințe și aspirații sunt uitate demult pe undeva.

O altă aspirație a fetelor din aceeași categorie este să devină “rea”. O femeie rea este genul de care un bărbat nu se plictisește niciodată. O altă pistă ratată în drumul lor către sine. Pentru că dacă motivul pentru care ai devenit bad girl este ca să-i dai gata pe bărbați, ți-ai tăiat accesul la cine ești tu.

E clar că genul ăsta de învățături provine dintr-o minte care nu este capabilă să aibă decât relații în faza de pătrat. O minte care crede că “bărbații sunt așa… femeile sunt pe dincolo”. Dar încă e departe de a-și pune problema să se uite cu atenție să afle cum este de fapt un anumit bărbat sau o anumită femeie – care fiecare este unic. Sigur că există tipare pe care, mai mult sau mai puțin, le urmăm cu toții, dar dacă vrei să intri un pic mai profund în problemă, nu te mai grăbești să pui etichete.

Te îndrepți către o fază superioară a cuplului din perspectiva tantrică, faza de triunghi. Aici, cei doi își concentrează atenția și energia către o motivație comună. Sunt trei entități implicate: femeia, bărbatul și idealul. Dar încă nu au înțeles pe deplin ce trebuie făcut. Aici se încadrează inepția aceea cu doi oameni care se iubesc nu se uită unul în ochii celuilalt, ci privesc amândoi în aceeași direcție.

Și care-i poanta? Mă uit în aceeași direcție și cu colegul, și cu prietenul, și cu mama și cu tata. Dacă nici când ne iubim nu ne privim în ochi, atunci de ce mai avem ochi?! E mai bine decât în faza de pătrat, dar încă nu e faza de cerc, de unde începe de fapt relația de cuplu în adevăratul sens.

În faza de cerc, cei doi sunt contopiți într-o singură entitate. Când unul îl privește pe celălalt, e ca și cum s-ar privi pe sine însuși. Nu numai că au aceleași vise și aspirații, dar se identifică total. Jung spunea că, la mod esențial, fiecare din noi conținem și o parte a genului opus. Arhetipurile masculin și feminin – animus și anima – sunt prezente amândouă atât în bărbat cât și în femeie. Pentru a ajunge la o împlinire totală de sine – și astfel să-ți îndeplinești scopul vieții – trebuie să-ți cunoști și să-ți asimilezi profund și arhetipul opus. Ca femeie, așa-numitul “bărbat interior”, ca bărbat, “femeia interioară”. Să faci să trăiască în tine androginul, ființa completă care a fost creată așa de Dumnezeu.

Realizezi că femeile au tot atâta nevoie de bărbați pe cât au bărbații nevoie de femei. Nu la modul dependent, ci natural, cosmic. Yin și yang există împreună, se definesc unul prin celălalt. Niciunul nu este mai important decât celălalt sau superior sau inferior. Doar că fiecare trebuie să-și cunoască rostul și rolul. Femeia nu trebuie să vrea să devină bărbat și nici invers. Ei funcționează perfect împreună, ca într-un dans în care armonia e dată de întreg, în care fiecare își știe pasul. Ea nu vrea  să  aibă mușchi suplimentari pentru ca să-l ridice pe el deasupra capului – asta e treaba lui. El nu vrea să-și pună floricele în păr și să tremure sfios din gene. Asta face ea, și de aceea sunt minunați.

Din fericire, lucrurile evoluează. Nimeni nu se va mulțumi la nesfârșit cu faza de pătrat. Cu puțin efort, am găsit și un citat din faza de cerc. Să sperăm că vom ajunge și acolo vreodată, eu îmi doresc.

 





Nu vă luaţi după Banca Mondială, ascultaţi ce spun oamenii reali. Ei au toate soluţiile

28 01 2012

Majoritatea oamenilor cred că pentru a fi fericit trebuie să te afli în ipostazele cele mai abundente pe care ți le poate oferi viața. Cea mai scumpă educație, cea mai luxoasă casă, cel mai profitabil job, cele mai opulente situații.

Bunker Roy e un indian care a fost crescut într-o familie cu asemenea credințe. Când a ajuns la vârsta la care avea înainte toate posibilitățile, a ales ceva ce a făcut-o pe mama lui să nu-i mai vorbască o vreme.

Cum adică să te duci să muncești într-un sat, după tot ce am investit în tine?! Dar Bunker Roy avea o viziune mult mai cupinzătoare asupta vieţii încât să fie mulțumit cu un conformism de duzină. A fondat o școală extraordinară în care învaţă femeile şi bărbaţii din mediul rural — mulţi dintre ei analfabeţi — să devenină ingineri specialişti în exploatarea energiei solare, artizani, stomatologi şi medici în propriile lor sate.

Se numeşte Colegiul Barefoot (Desculţ) și este deschis pentru oamenii simpli din toate țările sărace care au nevoie. M-a impresionat în mod deosebit felul în care apreciază femeile, cu puterea lor imensă de a transforma lumea la modul practic și imediat (toată lumea cred că știe ce înseamnă “acum” pentru o femeie).

Și m-a impresionat discursul de la sfârșit, în care spune că soluțiile pentru problemele omenirii nu trebuie căutate în afară, ci în interior. Că ar trebui să ascultăm oamenii care au soluţiile şi care de multe ori sunt chiar în faţa noastră.

“Nu ascultaţi de Banca Mondială, ascultaţi ce spun oamenii de pe pământ. Ei au toate soluţiile din lume”.

O mărturie superbă despre ce se poate face dacă avem scopuri clare şi suntem deschişi pentru a găsi mijloace reale şi efective, fără prejudecăţi. O atitudine de geniu de care avem cu toţii o nevoie acută.





Uite așa arată creierul unei femei în orgasm

23 01 2012
Na, că am ajuns să pun și eu titluri ca în tabloide. Fenomenul arată mirific la tomograf, chiar dacă presupune că a existat o femeie suficient de trăznită încât să se masturbeze acolo. Dacă mai afli și că avea 58 de ani, deja e kinky. Dar să vedem ce zice știrea:

Un grup de cercetători americani au realizat un film care surprinde în imagini animate activitatea cerebrală a unei femei în timpul orgasmului. Ei vor folosi aceste “dovezi” pentru a afla de ce bărbaţii şi femeile nu ating concomitent orgasmul, precum şi pentru a afla mai multe informaţii despre legatura dintre orgasm şi activitatea intensă a creierului din acele momente, scrie The Guardian.

Pentru a realiza animaţia, cercetătorii de la Universitatea Rutgers din New Jersey au monitorizat creierul unei femei, cu ajutorul unui scaner magnetic, în momentul în care aceasta se autostimula.

Filmuleţul, a cărui durată este de cinci minute, prezintă modul în care activitatea creierului se intensifică odată cu atingerea punctului culminant şi surprinde modul în care diferite regiunil ale creierului “se trezesc la viaţă”, adaugă sursa citată.

Experţii au observat că orgasmul feminin activează peste 80 de zone cerebrale, iar aproape întregul creier pare să cânte o “simfonie”.

Nivelurile de intensitate a plăcerii resimţite de organismul uman în timpul şi după atingerea punctului culminant sunt marcate prin colorit: nuanţele se schimbă de la roşu-închis, la portocaliu, roşu-aprins şi în cele din urmă, alb, în momentul orgasmului.

“Concentraţiile de oxigen sunt afişate pe un spectru ce porneşte de la roşu închis (activitate slabă) şi ajunge la galben/alb (activitate intensă). După cum se poate observa, orgasmul generează în cele din urmă activarea a aproape tot creierului, fenomen marcat prin nuanţe de galben şi alb”, a explicat Barry Komisaruk, profesor şi psiholog la Universitatea Rutgers din New Jersey.

Studiul a fost realizat cu ajutorul voluntarei Nan Wise, un sexolog american în varsta de 58 de ani, care s-a oferit să se masturbeze în timp ce i se scana creierul cu ajutorul unui aparat RMN

Un alt studiu de același tip – de data asta voluntara este o scriitoare, Kayt Sukel, iar cartea ei o poți găsi aici -  vine de la New Jersey și aduce mai multe amănunte despre fenomenele din interiorul creierului:

Mai întâi s-a activat hipotalamusul – asta n-a fost o surpriză, pentru că se știe că el este implicat în comportamentele de reproducere, inclusiv excitația. Zonele motorii care controlau degetele lui Kayt s-au activat și ele, la fel și cortexul senzorial genital, care a înregistrat stimularea. Apoi a intrat în joc talamusul, în care sunt integrate amintirile și fanteziile care au fost folosite pentru a susține excitația. Substantia nigra, o zonă bogată în dopamină și producătoare de neuroni, împreună cu eliberarea de oxitocină au dus la apariția unei stări de bine și de relaxare.

Zone implicate în memorie, integrarea informațiilor senzoriale și emoții s-au activat, de asemenea. Pe măsură ce orgasmul se încheia, hipotalamusul a revenit la normal, iar zonele în care apare starea de recompensă, cum ar fi nucleul accumbens și nucleul caudat pluteau în dopamină.

Și încă un studiu care vine în întâmpinarea întrebărilor mele, de data asta din Olanda:

Orgasmul stimuleaza nu mai putin de 30 de zone diferite ale creierului femeii, inclusiv cele care au legatura cu emotia, centrii tactili, centrii bucuriei, ai satisfactiei, ai memoriei, zonele responsabile cu teama si anxietatea. Mai mult, atingerea climaxului este sinonima cu antestezia, femeile simtind doar placerea. Pentru barbati este nevoie de cercetari suplimentare intrucat orgasmul acestora dureaza mai putin decat al femeilor, astfel incat nu s-au putut afla cu exactitate cate zone sunt „afectate” de orgasm. Un lucru este insa cert. La barbati trebuie stimulate organele genitale pentru a se transmite informatia la creier, in timp ce la femei este nevoie de relaxarea creierului pentru a se transmite mesajul la organele genitale. „Barbatii simt mai mult nevoia de a-i fi atins penisul, decat simt femeile sa fie atinse pe clitoris. Ele au nevoie mai degraba de atmosfera, de ambient”, spune Gert Holstege, coordonatorul studiului.

Revenind la filmuleț, orgasmul feminin susține o adevărată revoluție, și arată literalmente ca o “iluminare”. Orgasmul masculin nu pare să ofere aceeași bogăție de informații, pentru simplul fapt că durează prea puțin!

Cred că trebuie să ținem cont și de condițiile în care este făcut experimentul (într-un tub de RMN trebuie să fii foarte devotat științei să-ți vină să faci ceva :D ). Poate că femeile răspund mai ușor unui asemenea tip de experiment pentru că la ele activitatea mentală e mai mult legată de cea sexuală decât la bărbați. Poate că, pur și simplu unui bărbat îi este mai greu să simtă că e îndrăgostit în tubul ăla decât dacă ar fi în brațele reale ale iubitei lui. Mi-e greu să cred că bărbații au orgasm fizic și atât.

Ar mai fi o variantă. Ceea ce au studiat până acum oamenii de știință în materie de orgasm masculin este doar orgasmul cu ejaculare – care da, este fizic, în cea mai mare măsură. Bărbații care practică taoism sau tantra și au experiența orgasmului fără ejaculare spun că într-adevăr, pentru a reuși, au nevoie de componentele emoțională și mentală. Asta și îl face să fie mult mai satisfăcător decât cel cu descărcare. Alte avantaje ar fi că bărbatul în cauză nu mai pierde energia vitală, dacă tot nu are de gând să procreeze (vitamine, minerale din spermă), îmbătrânește mai greu, se îmbolnăvește mai puțin, reușește să-și satisfacă și femeia (care în sfârșit ajunge la orgasm prin penetrare, nu clitoridian prin auto-stimulare…), relația de cuplu este mai profundă și mai longevivă. Plus că devine mai altruist, pentru că una din condițiile pentru a reuși orgasmul fără descărcare este să fie atent la dorințele, nevoile și stările pe care le are femeia în timp ce fac dragoste.

Orgasmul feminin – dacă are șansa să-l trăiască – e atotcuprinzător, femeia se simte dizolvată în senzații, pe când bărbatului abia apucă să i se oprească puțin mintea, cât să-și dorească să repete experiența. Bărbatul înaintea unui orgasm cu descărcare e posedat de propriile senzații, are o atitudine animalică, de cele mai multe ori uitând că mai e cineva acolo. Femeia îl lasă să fie așa, după care e nemulțimită că se întoarce pe partea cealaltă și începe să sforăie. Dacă ea ar fi mai atentă, dacă l-ar ajuta să mențină un ritm mai lent (ea poate, are mintea trează în acele momente, indiferent cât de excitată e), ar reuși și el să se controleze un pic, și toată lumea ar fi mai fericită. Nu-i așa? :)

Surse: gandul.info, science.howstuffworks.com, bigthink.com





Ce caută lumea pe blogul meu (3)

21 01 2012

Internetul, această Carte a cărților lumii… Cred că i-a fost dat să vadă toate întrebările și dorințele oamenilor. Dacă încă nu ți-ai găsit punctul G, caută-l pe google, sigur apare. Spun pentru că asta e de departe cea mai căutată chestie pe blogul meu. Dar stai să vezi ce urmează.

orgasm in timpul nasterii – asta îmi place, deși n-am avut de a face personal. Dar am o prietenă apropiată care zice că a avut. Mai era și cum să naști singură acasă, și bineînțeles Ana Măiță, ceea ce arată că undeva se pregătește ceva.

animale care fac sex cu femei – preocupate numai de orgasmul personal care apare în trei secunde, nu le interesează ce se întâmplă mai departe pe cearșaf sau unde or fi… niște brute.

cum gasim punctul g – sper că te-ai lămurit. Eu mi-am dat toată silința.

carte melania si regulile seductiei – daaaa! Ce mă bucur când aflu că lumea e interesată de Melania.

orgasm fara ejaculare – minunat. Toată lumea trebuie să afle.

ceva de stiut – dacă nu știi ce să cauți, întreabă-l tot pe google. El știe tot.

poziti de sex cand ai un vagin umed – cam cât de umed aș vrea să știu.

un barbat asteapta sa fie cautat de o femeie – să aștepte.

ma doare cand ejaculez – iată un motiv serios să te apuci de taoism sau tantra.

www femei sfrijite ro – hahahahahahaaa! Sper că nu există așa ceva, nici nu vreau verific.

cat orgasm poate avea o femeie – cam cât poți tu să duci.

orgasmul urinar – sper că am scris pe undeva că orgasmul urinar apare atunci când faci dragoste cu vezica plină. Contrar așteptărilor, să-ți dai drumul în acele momente nu e așa de simplu.

sex gemete tipete de placere descrie senzatiile proprii – deci vă dați seama.

poti simula prietenie cand esti indragostit – dacă ești cocoșatul de la Notre Dame și trebuie să te sărute până când te faci Prințul Meseriaș, e și asta o variantă.

www cum se manifesta orgasmul in corpul fetei – ai uitat să pui punct ro. Dacă nu există site-ul ăsta, îl fac eu :) )

ce sa aleg intre singuratate si iubire? – numai iubirea doar iubiiireaaaaaa!

ejaculare la punct fix – hahahahahahah! pe bune.

ce trebuie sa faca un baiat la punctul g – dacă l-a dibuit eu zic că se descurcă el.

cati ani dureaza ejacularea la femei – hahahahaahahaaaaaaaaa!

ceafa poate sa ma doara picioarele si sa le simpt – 50 de lei consultația și încă 50 meditația la gramatică.

filme erotice an vremurile straveci – pe veci.

cand este timpul sa te masturbezi? – dar mai e și spațiul, asta de ce nu cauți.

ce preocupari sa ai cand nu mai poti citi – din moment ce cauți pe net, probabil că motivul pentru care nu mai poți nu ține de posibilitățile reale, ci de lipsă de chef. Eu zic să te uiți pe poze.

ce trebuie ca o femeie de 30 de ani sa aiba atractie de – de ce.

de la a cata ejaculare consecutiva – de la prima.

bebe pictat – !!!

ejaculare feminina abtinere produce ceva? – ceva din ce în ce mai ud, oricum.

ce bine e sa fii un fug de neamt – sper că e un vers ceva.

conversatii inteligente cu barbati pe email – eu zic să-i spui că îl iubești.

ai o relatie perfecta si sa tangjesti dupa altceva – ai văzut Shreck partea a doua? Ca să știi ce te așteaptă.

in timp ce tu tipi la femeia ta exista un barbat care contra violentei domestice – ba chiar mai mulți, ai grijă.

cum se manifesta orgasmul la femei? nu mai pot? – mi se rupe inima.

cum pot fi femeie iteligenta – cititul pe net ajută sigur.

de ce le doare pe femei capul? – ca să nu mai mimeze încă o dată orgasmul.

porno cu o femeie si nisti oameni – de unde rezultă clar că femeile nu sunt oameni.

sezi ghinisor – acuș.

femeia inteligenta detalii despre ea – mă gândesc să pun un articol pe wikipedia, că se caută.

cum trebuie sa arata o fata adevarata – cine întreabă?

in cautare defemei cu numar detelefon -  tot google, maică, tot google!

si animalele fac sex oral? – trebuie neapărat să aflu unde are motanul meu punctul G!

Cam atât deocamdată. Sper că v-a plăcut. Ne întâlnim în episodul viitor.





Și care-i problema dacă ești un pic plinuță?

12 01 2012

Majoritatea femeilor NU sunt mulţumite cu felul în care arată. Astfel, pentru a ieşi din tiparele 90-60-90, o celebră revistă din Marea Britanie a lansat o campanie împotriva anorexiei.

Revista Plus Model Magazine a realizat o şedinţă foto cu femei care nu intră în standardele de pe podiumurile de modă, dar care arată fabulos în felul în care Dumnezeu le-a creat.

Pentru că numărul cazurilor îmbolnăvirii de anorexie a crescut, această revistă a dorit să tragă un semnal de alarmă prin promovarea unor domnişoare plinuţe, care însă arată fabulos.

…spune un articol de pe antena3, preluând o știre de pe site-ul citat. Treaba cu nemulțumirea feminină e o poveste fără sfârșit, care eu cred că are legătură cu insatifacția sexuală. Nimic nu mă va face să cred că ejacularea precoce a marii majorități a bărbaților contemporani, care face aproape imposibil orgasmul feminin, nu are nicio legătură cu problema. Dar mă rog, fiecare cu convingerile lui.

N-aș zice nici că domnițele din campanie arată chiar perfect – cred că le-aș duce un pic pe la sală, sau măcar le-aș alerga nițel. Îmi plac femeile plinuțe, care își iubesc corpul și care știu să emane o stare de bine. Pentru asta nu-i nevoie să-ți atârne șunculițele, no offense. În rest, campania e excelent gândită. Se exagerează cu slăbitul și cu manechinele șnur.





O femeie adevărată te obligă să ţii pasul cu ea

11 01 2012

Vecina mea de la etajul patru e o femeie de nota douăzeci. Ne cunoaştem din copilărie, când familiile noastre s-au mutat în blocul cel nou. Eu stăteam la cinci, şi ne făceam semne prin calorifer. Până la urmă n-am rămas prietene, pentru că eu eram şoricel de bibliotecă iar ei nu prea îi plăcea şcoala. Revoluţia a prins-o în liceu, pe care nu a apucat să-l termine pentru că s-a îndrăgostit de un tânăr arab care s-a dovedit a fi om bun, ca toţi mafioţii. Înainte ca fiica lui să apuce să zică “tata” sau cum s-o fi spus pe limba lui, el era deja după gratii – sau aşa a reieşit din radio-şanţul blocului. În orice caz, noi nu l-am mai văzut de atunci. Fetiţa s-a dovedit a avea unele probleme de sănătate, motiv pentru care a fost dusă şi ea, undeva departe, în altă ţară. Nu vreau să mă gândesc ce-o fi fost în sufletul prietenei mele din copilărie după toată tărăşenia asta. Sarcina îi afectase dinţii şi din frumuseţea ei de altădată părea că nu mai rămăsese mare lucru.

În fine, eu am plecat din zonă pentru o vreme şi n-am mai ştiut nimic de ea. Am reîntâlnit-o după câţiva ani, îşi refăcuse viaţa. Era acum căsătorită cu un bărbat normal, de la noi din ţară. Avea şi cu el o fetiţă. Câştigase câteva kilograme în plus, dar părea fericită. Şi apoi iar n-am mai ştiut nimic de ea… până într-o zi când ne-am întâlnit în alimentara şi am apucat să vorbim până înapoi acasă.

S-a apucat să-şi termine liceul, la seral. După aceea, s-a înscris la facultate, la psihologie. Acum două zile am dat nas în nas cu ea în lift – era SUPERBĂ! Cu părul strălucitor, zâmbetul luminos, kilogramele în plus dispăruseră în mare parte, iar ea radia de încredere şi bucurie. E hotărâtă să-şi refacă viaţa în totalitate. Sunt sigură că va reuşi.

Îmi place genul acesta de oameni, care nu se lasă îngenunchiaţi de greutăţile vieţii. Mai mult decât orice, ea este o dovadă vie că o femeie care ştie ce vrea, poate. Bărbatul de lângă ea e copleşit – cum ar putea altfel? Are lângă el o femeie care se transformă în continuu în bine, care îl obligă să ţină pasul cu ea, să evolueze.

Dincolo de binele pe care şi-l face ei ca om, vecina mea mi-a dat o lecţie şi despre cum se păstrează vie o relaţie: fiind, tu însăţi, ca femeie, vie. Multe dintre noi, după ce ne-am întâlnit Alesul, ne culcăm pe o ureche. După care plângem că l-am pierdut, chiar şi dacă ne-a luat de nevastă. Cunosc cazul unui bărbat care suferea de mama focului că proaspăta lui soţie s-a îngrăşat cu nu ştiu câte kilograme, iar lui nu-i mai venea să se apropie de ea. Să-i sugereze să se ducă la sală nu putea, că ar fi rănit-o – şi aşa era genul sensibil. S-o pună să gătească supă de varză nici atât, că ar fi trebuit să mănânce şi el… Nu ştiu dacă a găsit vreo formulă sau s-a îngropat în munci, să uite. În orice caz, niciunul dintre ei nu era fericit.

Femeile se pot transforma aşa cum vor, dacă vor. Iar dacă înţeleg să o facă pentru sufletul lor, vor fi o sursă inepuizabilă de fascinaţie. Nu sunt un guru la capitolul ăsta, mai am multe de învăţat. De-aia femeile ca vecina mea îmi fac ziua. Cu oameni ca ea, sintagme gen “urmează-ţi visul” nu mai par doar simple clişee. Nimeni nu e perfect, nimeni nu e pe deplin fericit. Ideea e să îndrăznim să muncim în direcţia pe care ne-o dorim. Nu ştiu dacă ea mă citeşte, dar dacă ar vrea, ar merita să-i public poza. În lipsa ei, mă mulţumesc cu o balerină zburătoare pescuită de pe net. Draga mea, dacă mă auzi… :)

 








Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 25 other followers