Plec de la Unica – dacă se poate spune că poţi pleca dintr-un loc în care ai lăsat o parte din tine. Mulţumesc tuturor pentru tot ce m-au învăţat. Dar într-o călătorie, oricâte oraşe minunate ai întâlni în cale nu te opreşti, pentru că scopul tău este să ajungi la Capătul Drumului.
Mădălina Manole s-a sinucis. O ştire cutremurătoare care ne-a zguduit. Îmi pare nespus de rău când aud despre cineva care a făcut asta, cu atât mai mult cu cât ştiu că nu-şi va rezolva problemele care l-au împins să facă un asemenea gest, ba chiar “dincolo” îi va fi cu mult mai greu. Dar nu ai cum să înţelegi aşa ceva decât în măsura în care crezi că “dincolo” înseamnă ceva. Din păcate, marea majoritate a oamenilor nu cred, iar sinucigaşii fac parte din această categorie. N-o să încep din nou să vorbesc despre misterul şi sensul vieţii – deşi n-ar fi o idee rea – altceva mă nedumereşte pe mine. De fapt deja nu mă mai nedumereşte, deja mă deranjează. Circul din media.
OK, nu poţi să ignori o astfel de ştire, oamenii sunt însetaţi de “sânge”, se va vinde ca pâinea caldă. Dar deja am deviat. Cu ce substanţă s-a sinucis Mădălina - gramajul exact. Câţi oameni s-au sinucis pe zi de atunci. Ce alte metode au ales alţi sinucigaşi. Cu cât a crescut rata sinuciderilor de atunci. Cât de celebră a devenit Mădălina după moarte. Psihologii evaluează consecinţele, motivele, multitudinea de aspecte – şi nu ştiu cum, parcă le dă cu plus!!
Unii dau vina pe conjuncturile astrologice, şi nu neg că ar putea avea dreptate. Dacă însă toţi oamenii care au nu ştiu ce cuadratură nefastă s-ar apuca să se sinucidă, unde am ajunge? Înţeleg că sinuciderea Mădălinei Manole e o ştire, dar nu-mi place direcţia în care a fost folosită. Dacă, de exemplu, în loc să ne invite pe toţi să ne sinucidem – acum că avem reţeta exactă, avem şi motive, şi model şi conjunctura astrologică “favorabilă” – ne-ar povesti cineva despre consecinţele acestui gest în lumea de dincolo? Dacă s-ar folosi exemplul pentru a ne face să medităm asupra sensului vieţii şi asupra a ceea ce putem să schimbăm în bine pentru a ajunge să nu mai avem nevoie să ne sinucidem?
Din păcate, în zilele noastre foarte puţină lume mai e preocupată de a-şi căuta măcar menirea, darămite să şi-o şi îndeplinească! Ceea ce suntem învăţaţi în mod stăruitor este că în lume se întâmplă lucruri tragice din ce în ce mai mult – de la cataclisme naturale până la criza economică. Şi ca o încununare a răului din lume, vedetele ajung să se sinucidă! Oamenii mor de simpatie dar nu înţeleg nimic. Aş vrea o altfel de presă, cu un altfel de scop. E clar că are multă putere, dar ce face cu ea?
„Te sună? Nu-i răspunde! Îţi dă buzz pe mess? Ignoră! Bărbaţii sunt toţi nişte vânători. Dacă te ştiu leşinată, acolo te lasă! Ascultă ce-ţi spun sau voi rămâne singurul bărbat care nu ţi-a rupt inima în viaţa ta!” – îmi zice un amic. Dar eu aş vrea ca bărbatul de care m-am îndrăgostit să-mi trimită flori şi inimioare de zece mii de ori de pe zi din proprie iniţiativă, să-i spun de un milion de ori că îl iubesc şi el să-mi răspundă cu acelaşi entuziasm. N-am niciun chef să fac fiţe. Am obosit să mă prefac că nu mă interesează, când de fapt e singurul lucru de care îmi pasă. Şi uite-aşa încep dilemele…
De ce unicul mod în care poţi fi fericită şi împlinită într-o relaţie este să renunţi, de fapt, să ţi-o doreşti? O colegă povestea, zilele trecute, despre compromis. Cât de visătoare sunt să continui să-mi doresc, la respectabila mea vârstă, să trăiesc o iubire ideală? Aş dori să fiu într-o poveste în care să nu fie nimeni frustrat – se poate?
De ce sunt bărbaţii atât de importanţi? De ce stăm ca disperatele priponite de telefon aşteptând să ne sune? Read the rest of this entry »
Comentarii recente