În anul 1793, un vas încărcat cu tone de zahăr a pierdut controlul şi plutea în derivă. Cei cinci marinari care îl conduceau s-au hrănit, timp de nouă zile până când au fost reperaţi, numai cu zahăr şi rom. Se spune că erau aproape leşinaţi când au fost salvaţi. Nu se ştie cât de adevărată e povestea, dar ceea ce se ştie sigur e că un fiziolog francez, pe nume Magendie, a fost inspirat de ea şi s-a apucat să facă experimente cu animale, pentru a vedea care sunt efectele zahărului asupra lor. A hrănit câţiva câini numai cu zahăr, ulei de măsline şi apă. Toţi câinii au murit (ce criminal!). Concluzia la care a ajuns a fost că, dacă le-ar fi dat doar apă, ar fi avut mai multe şanse de supravieţuire!

În 1929, sir Frederick Banting, cel care a contribuit alături de Nicolae Paulescu la descoperirea insulinei, a observat că diabetul era cel mai răspândit printre proprietarii de plantaţii de zahăr din Panama. Ei erau cei mai mari consumatori de zahăr rafinat. Angajaţii lor, însă, care nu-şi permiteau decât să mestece trestia de zahăr neprelucrată, nu aveau nicio problemă.

Cum se asimilează zahărul?

În pofida reclamelor care îl ridică în slăvi, cercetătorii ştiinţifici au altă variantă. Din momentul în care l-am ingerat, zahărul provoacă o stare de hiperglicemie, care are ca efect o stare intensă de excitare fizică şi nervoasă. Pancreasul alertat, secretă insulină mai mult decât normal…

…ceea ce duce rapid la o stare de hipoglicemie. Ficatul sare în ajutor şi transferă o parte din rezervele proprii de glucide în sânge. Acest dans ameţitor pentru chimia organismului se repetă cu fiecare linguriţă de zahăr pe care o înghiţim încă din copilărie. Organismul se adaptează mai mult sau mai puţin. La cei mai mulţi dintre noi, cu timpul, apar probleme.

Unde duce prea mult zahăr

În 1957, doctorul William Coda Martin a descoperit că zahărul rafinat este sărăcit de componentele minore care îi asigură viaţa: enzime, vitamine, minerale. Pentru a-l asimila, corpul uman îşi consumă din rezervele normale de enzime, vitamine şi minerale şi astfel apar o mulţime de dezechilibre. De exemplu, calciul este luat din oase, ceea ce duce la apariţia cariilor dentare şi la decalcifiere. Pancreasul este afectat şi apare diabetul, acizii graşi se depun pe zonele mai neactive din corp: abdomen, şolduri şi piept. Deja celulita şi grăsimea sunt la ele acasă. Apoi sunt afectate inima şi rinichii, care îşi încetinesc activitatea. Creşte tensiunea arterială, creierul este lezat. Sistemul imunitar îşi scade eficienţa, ceea ce ne expune la gripă şi tot felul de infecţii. Cercetătorii în domeniu spun că o perioadă de o lună de privare de zahăr alb este de ajuns pentru ca o mare parte din aceste tulburări să dispară ca prin farmec. Bineînţeles, dacă ele nu sunt deja mult prea grave…

Cu ce îl înlocuieşti?

Mierea este unul din cei mai buni candidaţi. Ea conţine un amestec foarte complex de zaharuri naturale pe care corpul le poate asimila fără efort. Fructele proaspete sunt cel mai bun remediu împotriva poftei de dulce, şi au avantajul că îţi aduc şi o mulţime de vitamine şi minerale de care ai nevoie în corp. Fructele uscate îşi fac şi ele treaba mult mai bine decât orice ciocolată sau prăjitură care conţine zahăr alb. Zahărul brun nerafinat e destul de bun, dar trebuie să te asiguri că nu este tot zahăr alb stropit cu melasă sau caramel.

Zahărul invertit – cea mai bună reţetă

Cel mai bun înlocuitor natural al zahărului alb este zahărul invertit. Are un gust foarte plăcut şi se asimilează fără probleme în organism. Cum îl prepari? Două kilograme de zahăr alb se pun în 900 de mililitri de apă de izvor într-o cratiţă de email, la foc domol. Se adaugă două linguriţe de sare de lămâie. Se fierbe aproximativ 10 minute, timp în care se colectează spuma rezultată cu o lingură de lemn. Se obţine astfel un amestec de două monozaharide – glucoză şi fructoză – cu putere dublă de îndulcire faţă de zahărul alb. Preparatul de consistenţa unei smântâni mai lichide se păstrează în sticle şi se utilizează după gust.

Later edit:

De vreo săptămână şi ceva, am decis să nu mai mănânc nimic cu zahăr – dacă tot am scos articolul ăsta de la naftalină… Şi ce să vezi? Peste tot în jur, toată lumea mă serveşte cu dulciuri. Am geanta plină cu bomboane, la serviciu în fiecare zi se sărbătoreşte ceva, cu munţi de tort şi prăjituri. Nu mai prididesc să mă abţin din zăhăreală. Dacă mâncam din toate astea, până acum cred că-mi mai creşteau doi colăcei pe burtă. Plus că eram în pericol de diabet. Universul îmi vorbeşte :))

Articol publicat în revista Plafar

Total

0

Shares

Share 0

Tweet 0

Share 0

Share 0