Du-te-ncolo… vino-ncoace! Şezi ghinişor… nu-mi da pace!

Cam aşa fac femeile… Se gătesc de mama focului, îşi pun gene, buze, sâni, tocuri, fustiţe, decolteuri… Şi când văd efectele, fug mâncând pământul! Eu cred că fiecare gest de împodobire ar trebui să însemne ceva. Fiecare inel, fiecare dunguliţă de la ochi. Sau măcar intenţia să fie clară. Când o femeie îşi scoate în evidenţă frumuseţea, să fie pentru a seduce un anumit bărbat, în scopul de a-i arăta latura ei cea mai adevărată. Se spune că machiajul este o mască, dar poate fi şi o celebrare. Înaintea unui ritual, chiar şi statuile sunt decorate. A locui într-un trup de femeie este un festival – nu un carnaval. Dacă vrei să seduci, asumă-ţi până la capăt.

“Look but don’t touch” e o idee cel puţin ciudată. E ca şi cum ai oferi pe piaţă un produs fără să cunoşti caracteristicile publicului căruia i te adresezi. Ideea că te găteşti doar pentru a-ţi face ţie plăcere – ca femeie – iarăşi e o vrajă, pentru că dacă nu ai aştepta o reacţie, n-ai avea nevoie să ieşi în evidenţă. Femeile se gătesc ca să fie plăcute, dar ar vrea ca bărbaţii să nu reacţioneze în felul lor. Dacă vrei o cină romantică, nu te îmbrăca precum o prostituată – asta vreau să spun. Iar dacă te apuci să faci striptease, fii sigură că vrei să ajungi în patul celui care te priveşte…

 

De ce mimează femeile orgasmul?

“Falsele gemete si tipete de placere ale femeilor in dormitor nu au nimic de-a face cu protejarea sensibilului ego al partenerului de pat, ci tin de insecuritatile personale si de frica de intimitate, spun oamenii de stiinta.

Aproximativ 60% dintre femei si, surprinzator, 25% dintre barbati simuleaza orgasmul in timpul actului sexual sau a unei reprize de sex oral, arata un studiu realizat la Universitatea Temple, citat de LiveScience.

Explicatiile acestui comportament au fost intotdeauna contradictorii, lansand discutii interminabile. Insa cercetatorii americani cred ca au descoperit motivele din spatele acestui gest: ele tin de frica de intimitate, de nesiguranta, de imposibilitatea de a realiza o conexiune emotionala. Toate aceste probleme ale femeilor (si ale barbatilor, uneori) pot duce la dorinta de a scurta cat mai mult momentul de intimitate.

Studiul a scos insa la iveala faptul ca multe femei mimeaza orgasmul pentru a-si creste propria perspectiva asupra satisfactiei sexuale personale. Iar aceasta strategie poate nu ar trebui pusa la indoiala, este una dintre uneltele lor in scopul de a ramane cu gustul unei experiente sexuale pozitive, a explicat coordonatorul studiului.

Practic, a simula orgasmul este un fel de a-si proteja propriul ego, in timp ce partnerul ramane abordabil si cu alta ocazie.

De obicei femeile carora le este greu sa se apropie de altii la nivel emotional au o problema si in ceea ce priveste intimitatea pe plan sexual. Practic, nevoia de a mima un orgasm este atat o cauza, cat si un simptom, un efect, explica cei implicati in studiu.”

Eu aş spune chiar mai mult. Singura dată când am mimat un orgasm n-a fost ca să-i satisfac omului egoul (căci deja mă enerva), nici din nesiguranţă, ci… ca să se termine mai repede totul! Pentru că nu-mi plăcea modul în care se comporta cu mine. Pentru că găseam respingătoare starea lui de a fi posedat de propria lui plăcere, uitând că mai sunt şi eu pe acolo. Era scufundat în animalitate. Practic, în acele momente eu devenisem obiectul cu care el se masturba. Singurul lui scop era să se descarce. Gândul stupid că asta înseamnă dăruirea unei femei faţă de bărbatul ei, izvorât din veacuri de ignoranţă feminină, îmi apărea lipsit de cel mai  elementar bun simţ. Cu toate astea, nu i-am dat două palme să se trezească, şi nici nu i-am spus că vreau să ne oprim. Femeile au în ele “gena” diplomaţiei. Sau teama de a nu o “încasa” – căci din partea unui “animal” te poţi aştepta la orice. Dar din moment ce sexul, dragostea, amorul – sau cum vrei să-i spui – se face în doi, trebuie că beneficiile sunt de ambele părţi. Mi-e greu să cred că motorul tuturor declaraţiilor, idealurilor şi sacrificiilor pe care doi oameni le fac pentru a fi împreună – acea atracţie frenetică dintre ei – a fost făcut pentru a distruge totul. Pur şi simplu nu are sens! Trebuie că există un motiv mai bun pentru ca acea atracţie să se împlinească şi să facă să crească iubirea iniţială, nu s-o înlăture.

Însuşi faptul că îţi vine ideea să te prefaci că ai orgasm arată că nu ai înţeles nimic din ce se petrece. Orgasmul ar trebui să fie împlinirea actului erotic, fuziunea plenară cu iubitul pe care ţi l-ai dorit atât. În tradiţiile sexuale orientale, orgasmul poate duce până la comuniunea cu Dumnezeu! Universul întreg a fost creat ca urmare a orgasmului cosmic al aspectelor divine feminin şi masculin care au făcut dragoste. Acest proces ar trebui să se repete la scară mică pentru fiecare cuplu care se uneşte. Pentru că omul este încununarea întregii creaţii, activitatea lui sexuală ar trebui să depăşească stadiul instinctiv şi să fie îmbogăţită cu sentimente, chiar cu idealuri. Atunci când faci dragoste pentru că iubeşti şi nu doar pentru că eşti excitat, apare o cu totul altă calitate a senzaţiilor – sunt sigură că multă lume înţelege. Cu toate acestea, unii mimează orgasmul! În cazul lor, sexualitatea nu e deloc ceea ce ar trebui să fie. Este un instrument de manipulare din punctul de vedere al celui care mimează. Iar dacă celălalt nu-şi dă seama, e clar că nu se ridică mai sus de instincte.

Dat fiind că procentajul de prefăcute este mult mai mare la femei, arată că ele au o problemă. Se ştie că motivele pentru care o femeie face dragoste implică şi romantism, sentimente, floricele şi fluturaşi. Femeile au nevoie de cină romantică, de declaraţii de dragoste, de cuvinte de încurajare – în general. Bărbaţii sunt pătrunşi de sentimente mai târziu, după ce instinctele s-au potolit puţin. Ei se excită înainte să aibă vreun sentiment – aşa e natura lor. Se trezesc în erecţie de dimineaţă chiar dacă nu au avut vise erotice – şi nu-i vina lor, pur şi simplu aşa se comportă “maşinăria” numită corp masculin. Ei sunt dispuşi să facă toate acele eforturi cerute de femei pentru a ajunge cât mai repede în patul lor. Odată îndeplinit acest scop, începe să se vadă calitatea unui bărbat. Dacă se comportă ca un animal, e clar care a fost motivaţia lui. Faptul că există femei care mimează orgasmul, arată că bărbaţii respectivi nu se ridică la înălţimea lor. A lor înşişi, ca bărbaţi! Orgasmul fiecăruia ar trebui să fie un dar pentru celălalt, nu un motiv de frustrare.

Nu vreau să se creadă că am ceva cu bărbaţii, dimpotrivă. Cred însă că unii dintre ei ar trebui educaţi un pic. Ar trebui să înveţe să adore femeile, să le vadă natura lor profundă şi minunată. Să le respecte. Şi aici, numai ele pot ridica ştacheta. Orice femeie ştie că atitudinea ei determină atitudinea bărbatului de lângă ea. Depinde numai de ea dacă va fi îngropată în trandafiri sau se va trezi sub o brută excitată. Depinde numai de ea dacă îi va spune chiar atunci că vrea să se oprească. Eu una n-am avut curajul să spun, dar nici nu m-a mai prins respectivul a doua oară. Ar fi trebuit să-mi dau seama de la început cu cine am de a face…

Faptul că nu îndrăzneşti să te bucuri deplin de propria ta sexualitate înseamnă că nu ştii la ce e bună ea, că nu ai destulă stimă de sine, că ai fost învăţat să crezi să sexul e un păcat sau că e obscen sau murdar (dar în acelaşi timp dorinţele proprii îşi cer drepturile) – şi lista rămâne deschisă. În orice caz, mimatul unui orgasm nu trebuie trecut cu vederea. 60% dintre femei e un procent mare. Ar mai putea fi o cauză: că bărbaţii ejaculează prea repede. Dar asta e o altă discuţie, voi reveni.

surse: lifescience.com, ziare.com

Iubire şi onoare în varianta lui Mihalkov

Am dat din întâmplare peste filmul “Bărbierul din Siberia” pe youtube şi m-am gândit să-l dau şi eu mai departe (are şi subtitrare în română, trebuie doar selectată). Durează trei ore, dar merită. La începutul secolului trecut, oamenii încă mai ştiau ce înseamnă valorile adevărate. Nici acum n-au uitat de tot. Cei care le respectă sunt respectaţi la rândul lor – dovadă că, atunci când regizorul Nikita Mihalkov a venit la noi în ţară pentru a deschide Festivalul de Film B-EST, la cinematograful Scala, publicul l-a întâmpinat în picioare.

(sau dacă nu, încercaţi aici)

Câţi dintre noi şi-ar da viaţa pentru iubirea lor? Sau câţi dintre noi ar vrea să afle despre asta?

Câţi dintre noi ar mai face sacrificii pentru onoare?

Câţi dintre noi s-ar mai bate pentru un ideal? A mai auzit cineva ceva despre idealuri în ultima vreme?

Mie mi-e dor…

Imunitatea sacrosanctă a pamfletului

Generaţia din care provin nu ştia de glumă. Dacă scăpai unde nu trebuie un banc politic, o încurcai şi tu şi tot neamul tău până la a treia spiţă. Când eram în liceu, s-a făcut gaură în jurul meu în marea de oameni în care mă aflam, târâtă împotriva voinţei mele să-l aşteptăm pe “tovarăşul”, numai pentru că am comentat gânditoare că ” e stupid să stăm aşa ore întregi numai ca să treacă el două clipe”… Nimeni nu putea să conceapă atunci că ar putea să se schimbe ceva. Pe vremea aia, eu eram de partea cealaltă a baricadei conflictului dintre generaţii. Eu eram tânăra răzvrătită şi neînţeleasă care asculta Andrieş antiregim în timp ce chiulea de la ore. Eu eram puternica şi pregătita să răstoarne lumea. Şi eram hotărâtă să rămân aşa.

Momentul în care mă trezesc totuşi de partea cealaltă a baricadei dintre generaţii mă ia pe nepregătite. Ce ciudat: e la fel de intens şi aici! Cel puţin aşa reiese după ce am publicat asta. Ceea ce pentru mine a fost o etapă, pentru unii este background. În timp ce eu îmi împleteam visele în stele – aşa cum credeam că face cineva care a ales să fie idealist în viaţa lui – tânăra generaţie a scos de la naftalină pamfletul. Nu l-a inventat, el a fost întotdeauna acolo. Dar a îndrăznit să-l dea la televizor. Când am văzut prima emisiune la mişto despre preşedinte, nu ştiam dacă să râd sau să plâng. În foarte scurt timp, am digerat însă ideea: trebuie să fii prost să te superi pe un pamflet. Ştie asta până şi preşedintele! Deci să-i dăm înainte, fără frică. Românul e glumeţ. Pamfletul a câştigat lupta. Practic, el ce face? Ia un aspect negativ şi în loc să-l critice, în ridiculizează. E o metodă sănătoasă prin care, în loc să te superi, te destinzi. Face bine la ficat. Preşedintele face o tâmpenie. Oamenii nu-l taxează, îl iau la mişto. Se simt bine să-l bată superior pe după ceafă. Dar preşedintele e deştept, înţelege. Trece mai departe, e eroul nostru. În total, nu se schimbă nimic. Dealtfel, şi pe vremea mea nu Andrieş a făcut revoluţia. Contribuţia lui a fost importantă, dar a fost nevoie şi de ăia care s-au ofticat şi n-au mai putut să suporte pentru ca buba să se spargă.

Pamfletul destinde, dar nu rezolvă. El e în aria divertismentului, eu sunt în “zona ofticaţilor”. Sigur că ar trebui să se strângă mult mai mulţi ca să conteze. Partea bună e că acum poţi să te exprimi liber – bineînţeles, trebuie să-ţi asumi consecinţele. Mai e o chestie care mă intrigă însă. Dacă pamfletul ridiculizează ce nu e bine să faci, iar eu taxez exact chestia aia, cumva nu suntem în aceeaşi barcă? Eu nu am zis niciodată că “Şurubel e tâmpit” – nici nu mi-a trecut prin cap aşa ceva. Eu m-am legat doar de personajul pe care îl joacă. Cum ar fi să se supere Rowan Atkinson că toată lumea râde de Mr Bean?! Eu nu te-am criticat pe tine – pamflet în sine – ci pe ideile de care tu oricum făceai mişto! Să se supere pamfletistul că cineva l-a taxat asta chiar e culmea! Paradoxală întorsătură: înainte, dacă îndrăzneai să faci un pamflet, o păţeai. Acum, dacă te iei de el, e şi mai rău!

E uşor să râzi şi să uiţi că acolo era o problemă. Dacă pamfletul era sincer, ar fi fost bucuros când cineva i-a înţeles intenţia. În mod ciudat totuşi, s-a ofticat. Rău de tot. Ce mă întristează pe mine este că toată lumea râde, dar nimeni nu face nimic ca să ne schimbăm cu adevărat în bine. În privinţa sexului, ceea ce mă deranjează este că se accentuează numai latura obscenă, vulgară, degradantă. Dacă eu vin şi spun: sexul poate avea calităţi vindecătoare; sexul trebuie întotdeauna corelat cu iubirea; sexul este ceva sănătos şi pur – ce-o să-mi ziceţi? Cam despre asta asta încerc eu să vorbesc pe blogul ăsta, dacă cineva a fost curios să mai citească şi altceva decât critica lui “10 lucruri”. Asta după ce am făcut timp de 5 ani rubrica de sex în Unica şi m-am documentat de mi-au sărit ochii. Sexul – după părerea mea – se află într-o poziţie de victimă în societatea de acum. Aş vrea să i se acorde locul pe care îl merită, dacă se poate. Aş vrea să pot spune asta şi să nu fiu catalogată drept frustrată, obsedată, perversă sau mai ştiu eu cum. Bineînţeles, asta nu depinde numai de mine.

“10 lucruri de stiut cand mergi la femei” – mentalitate sexuală de şcolari!

În film, femeile nu sunt decât nişte obiecte de satisfacere a plăcerilor grosiere ale bărbaţilor – care sunt departe de a deborda de rafinament şi elevare. Cel mult, sunt nişte prestatoare de servicii. Dealtfel, pentru asta şi sunt plătite, nu? Bărbaţii sunt reprezentaţi ca cele mai rudimentare creaturi, desprinse direct din jungla instinctelor neandertaliene. Habar n-au cine sunt, dar au pretenţia de a fi “cei mai tari”.

Una dintre cele mai puternice scene din clip este cea în care “bobocul” este introdus printr-o “iniţiere” ad-hoc în lumea “masculilor adevăraţi”. I se explică ce are de făcut şi atitudinea “corectă”. “Relaţia” în care el este “jmecherul care domină femeia” trebuie să dureze… 10 minute! În felul în care o spune “profesorul” pare să însemne ceva. Într-adevăr, statistic vorbind şi medical s-a “demonstrat” că partida de sex “ideală” durează 7 minute! Ideală pentru cine mă întreb, pentru că tot medical se cunoaşte că o femeie are nevoie de circa o jumătate de oră pentru a ajunge la orgasm. Eu, ca femeie, spun că poate să dureze şi mai puţin dacă… preludiul a fost la înălţime! Şi tipii din clipul ăsta nu par să fi auzit despre aşa ceva.

Aşa că mă uit şi mă întreb: ce-i cu tâmpenia asta? Acest clip exprimă perfect atitudinea penibilă faţă de sexualitate pe care o au oamenii în general. Cu circa 100 de ani în urmă (adică timp de digerat ar fi fost, har Domnului!), genialul medic elveţian Carl Gustav Jung a făcut nişte descoperiri extraordinare, dar care nu rezonează în minţişoara oricui. Existenţa subconştientului colectiv susţine ideea că dacă majoritatea rezonează la o porcărie, e greu să mai faci loc unei idei elevate. Şi a mai descoperit că sufletul uman, indiferent de ce gen ar fi, este alcătuit dintr-o parte feminină – anima - şi una masculină – animus. Dacă vrem să fim fiinţe zdravene la cap, trebuie să dăm ambelor arhetipuri-jumătăţi importanţa pe care o merită. Ca femeie, te îndrăgosteşti de acel  bărbat care îl reflectă cu cea mai mare acurateţe pe animus al tău. Ca bărbat, eşti atras de acea femeie care seamănă cu anima ta. Felul în care îl vezi pe cel de gen diferit arată starea în care se află arhetipul tău complementar. În acest clip, bărbaţii privesc femeile într-un fel care le dovedeşte scindarea interioară. Aceste fiinţe sunt incomplete şi, din punct de vedere spiritual, dorm. Genul acela de somn care “naşte monştri”…

Singurul personaj care tinde să aibă atitudinea corectă, “bobocul”, este ridiculizat şi adus imediat pe “calea cea dreaptă” de către învăţătorul care îşi dezvăluie în final nivelul, când îşi cere plata. Nu vrea decât ceva de mâncare. Nevoile lui sunt modeste într-adevăr. Din toate punctele de vedere. Abordarea distruge orice beneficiu pe care l-ai putea avea în urma unei vieţi sexuale sănătoase. Sexul este ceva pe care toată lumea îl face, toată lumea îl doreşte dar nimeni nu are curajul să-l privească în faţă cu luciditate. Numai aşa pot să-mi explic situaţia paradoxală în care, pe aceeaşi pagină a unei publicaţii, vezi un articol în care pornografia este adulată şi altul în care tot pornografia este condamnată! Pe de o parte urmărim la liber emisiuni cu sex dezinhibat (şi ne mândrim cu asta), pe de altă parte îi arătăm cu degetul, superior, pe cei care se dedau desfrâului. Folosim sexul pentru a face rating dar ne dezicem cu dezgust de el când avem nevoie să distrugem reputaţia cuiva important.

Câtă vreme un bărbat se uita la o femeie ca la o prestatoare de servicii, el va fi rupt pe dinăuntru, o fiinţă care va umbla prin lume cu ochii lipiţi, purtat în stupiditatea lui în direcţia în care îi arată valul majorităţii ameţite de acelaşi trend. Femeia, biata de ea, o să aştepte mult şi bine să o salveze un prinţ fermecător. Calul cel alb nu duce bruta imbecilă preocupată doar de instinctele proprii promovată de acest videoclip. Câtă vreme n-o să avem curajul să aprindem lumina în pivniţa în care am ascuns comoara, ne vom zbate în sărăcie şi lipsuri. Refuz în continuare să cred că sexualitatea este ceva care trebuie tăvălit în mlaştina promiscuităţii, cum am mai spus. Felul acesta de a o privi nu duce decât la frustrare, iar frustrarea duce la declin.

Secretul unui bărbat legendar

Vârsta de aur a starului hollywoodian Errol Flynn, fermecător şi magnetic cum niciodată nu a mai fost unul pe platourile de filmare, i-a dezvoltat o reputaţie de animal sexual ultimativ al vremii sale. Nu numai că era extraordinar de frumos şi atletic; faptele sale de dormitor erau legendare. Expresia „a fi ca Flynn”, inventată de presă pentru a descrie abilitatea lui sexuală de a cuceri pe absolut oricine, se mai foloseşte şi astăzi. Errol, care s-a descris pe el însuşi odată ca „o sclipire colorată într-o lume cenuşie”, a fost întrebat într-un interviu dacă este într-adevăr cel mai bun amant din lume. „Aş putea fi”, a replicat el cumva meditativ. „Dar trebuie să fiu îndrăgostit mai întâi”.

…fragment dintr-o carte care mă fascinează, despre care o să vă povestesc mai multe mai târziu. Cu ocazia asta mi-am dat seama că trebuie să înfiinţez o categorie nouă: “Bărbaţi adevăraţi”. 

Vogue Italia rules!

Modelele arata ca niste femei, in sfarsit. Minunaaat!

…iar daca vrei sa vezi si clipul de making of, uite-l aici. La un moment dat este o imagine cu o camerista in pantofi Chanel… splendid!

Sexualitatea de tarabă ascunde adevărul despre sexualitate!

Un documentar interesant despre ceea ce ar putea fi sexualitatea dacă am fi mai informaţi în primul rând. Ne-am obişnuit să o vedem exhibată în media în fiecare zi în asemenea hal încât nici nu mai reacţionăm. Avem alte priorităţi şi oricum scandalurile în care este expus sexul nu-l face decât să coboare şi mai mult în ochii noştri. Ne uităm de sus la actorii de filme porno. Ne facem timp pentru sex într-o vineri pe la miezul nopţii, când vrem ceva mai “altfel”. Dar… devine o urgenţă atunci când ne îndrăgostim. Atunci îi dezlipim dintr-o dată eticheta de zdrenţăros şi îi vedem faţa de prinţ fermecat. Asta mi-a atras atenţia, şi uitându-mă la acest documentar m-am gândit că aici putem descoperi o cheie importantă către noi înşine.

La un moment dat, una dintre persoanele intervievate are o viziune foarte interesantă asupra sexualităţii, spune că ea ne defineşte. Ne eliberează. Atâta timp cât nu suntem liberi din punct de vedere sexual, putem fi încătuşaţi de diverse lucruri – şi aşa e. Dacă analizezi doar un pic mijloacele de manipulare în masă, observi că ele mizează foarte mult pe sfera sexuală. Toate telenovelele – de la vlădică la opincă – se învârt în jurul unor posesivităţi, gelozii, răzbunări, invidii cu substrat sexual. Ştirile cele mai spumoase sunt cele condimentate cu ceva sex. Sintagma “sexul vinde” e mult prea importantă pentru a fi trecută cu vederea de vânătorii de rating. Ce-are sexul ăsta de toată lumea tremură în apropierea lui?

Aşa cum te poate coborî în cele mai adânci catacombe ale subconştientului, acolo unde zac monştrii, la fel te poate şi ridica pe cele mai înalte culmi ale spiritualităţii dacă ştii cum – pentru simplul motiv că păstrează în el esenţa vieţii. Oricare dintre noi este rezultatul uniunii dintre un spermatozoid anume şi un ovul. Oricare dintre noi am ieşit în lume prin organul sexual al unei femei. Semnul evident al decrepitudinii este diminuarea nevoilor sexuale până la dispariţia totală a lor. Experienţele sexuale ne marchează pentru totdeauna – fie ele bune sau rele. Dacă o să-mi spună cineva că sunt obsedată, o să-i răspund că are o problemă. Nu sunt nici pe departe o dezinhibată, dar nu pot să nu observ aceste lucruri.

Spre deosebire de sexualitatea de pe tarabe care te invită să o desconsideri, oamenii aceştia vorbesc despre o dimensiune sacră a sexualităţii. Ceva ritualic, tangent cu sublimul, care te aruncă în cel mai profund tine însuţi. Preotesele sexuale sacre din antichitate erau ceva cu totul diferit de prostituatele de azi. Sexualitatea se amesteca armonios cu spiritualitatea. Dar ceva s-a petrecut în modul oamenilor de a vedea sexul din vremurile străvechi până astăzi. Ce anume, de ce? Găseşti unele răspunsuri în documentar. Alte întrebări rămân deschise. Eu una, caut…

Ştiu de ce e mai bine să fii un pic plinuţă! ;)

La naştere, corpul omenesc este alcătuit  din apă, în proporţie de 97%.  Treptat, cantitatea de apă scade, dar nu mai puţin de 65%, la oamenii foarte bătrâni. La bebeluşi e cel mai evident: un bebe slabuţ e un motiv de îngrijorare. Slăbiciunea e întotdeauna asociată cu uscăciunea. Femeile un pic rotunjoare nu sunt atât de dependente de cremele antirid, pentru simplul motiv că sunt mai… “zemoase”. Nu obeze, dar nici skinny. Şi cu atât mai puţin obsedate de fiecare gram de mâncare pe care îl îngurgitează!

Îndrăgostiţii sunt la fel de credibili ca şi drogaţii?

Ar trebui, când ne îndrăgostim, să ni se dea concediu medical. Nimeni nu e întreg la minte când e îndrăgostit. Cel puţin asta e concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă care au studiat ce se întâmplă în creierul celor loviţi de săgeata lui Cupidon. Helen Fisher, o cercetătoare din America, autoarea unei cărţi sugestive : “De ce iubim”, împreună cu echipa sa, a descoperit care este configuraţia hormonală din creierul îndrăgostiţilor.

„Cand ne indragostim de cineva, spune ea, se activeaza aceleasi arii cerebrale ca atunci cand urmeaza sa primim o rasplata care ne va genera placere, fie ca este vorba de o mancare gustoasa, de ciocolata sau de droguri. Pentru mine a devenit evident ca iubirea romantica este un imbold, tot atat de puternic precum senzatia de foame sau sete. Oamenii traiesc pentru dragoste, ucid din dragoste, mor pentru dragoste”.

“Totul se declanseaza in regiunea din creier numita zona ventrala tegmentala, de unde celulele pigmentate, care contin dopamina, trimit mesaje unei alte parti a creierului, nucleul caudat. Este vorba de motivatie; persoana de care ne indragostim reprezinta un scop in sine – simtim atunci ca ea este cea mai buna fiinta din lume si ca viata noastra va fi perfecta doar daca vom fi mereu impreuna. Astfel, ajungem sa devenim dependenti de persoana respectiva, asa cum consumatorii de droguri ajung sa nu mai poata trai fara drog. Ca si la acestia, lipsa partenerului ii aduce pe indragostiti intr-o stare similara sevrajului – episoade de agitatie extrema, alternand cu perioade de depresie profunda”, spune Art Aron, un alt membru al echipei de cercetători.

Sper din toată inima că îndrăgosteala nu e chiar atât de nocivă cum sunt celelalte dependenţe despre care vorbesc aceştia. Sunt de acord că orice stare poate fi descrisă în termeni de hormoni, dar dacă ar fi numai asta, am putea să spunem şi că oamenii sunt numai corpuri. Misterul vieţii ne scapă încă. Şi chiar dacă atunci când suntem îndrăgostiţi parcă o luăm razna, există “ceva” important şi puternic care susţine, dintr-un plan misterios, fenomenul exprimat fizic prin hormoni. Dacă dependenţa de droguri te poate distruge, “dependenţa” de fiinţa iubită o fi la fel? Faptul că “trăieşti pentru ea” poate îmbrăca multe forme. De la “te omor dacă nu mă iubeşti”, până la “sunt fericit pentru că exişti, orice ai face” – o întreagă panoplie de nuanţe, în conformitate cu nivelul de conştiinţă al îndrăgostitului.

Dar cu faptul că eşti “cu capul în nori” când eşti îndrăgostit, sunt de acord – şi iată şi dovada  ştiinţifică. Ce să faci să nu mai fie aşa? Dar de ce să nu mai fie? Ce să faci ca să dureze la nesfârşit? Asta da dependenţă. Important este ce rămâne după ce hormonii se potolesc – căci nimeni nu rezistă la nesfârşit în acest carusel. Abia atunci începe ceea ce se numeşte “iubirea activă”, o altă activitate “to die for”. Un alt studiu al acelorasi oameni de ştiinţă a vrut să arate ce părţi ale creierului se activează în cazul celor care sunt împreună de cel puţin zece ani. Surpriză: aceleaşi zone ca şi la început! Probabil că furtuna hormonală se mai linişteşte, dar schema rămâne aceeaşi. Ce bine că ştim să definim iubirea în “limba” hormonală…

Surse: revistamagazin.ro, hotnews.ro